Stupidity...

Am o întrebare.... cât de tâmpiţi pot fi unii? Ieri, de cu bună dimineaţa, am primit o vizită...... dacă îi pot spune aşa. O doamnă cochetă, în viziunea ei, a intrat foarte hotărâtă în magazin, întrebând de doamna Mărioara, o fostă vânzătoare. Ca să vă faceţi o idee... magazinul e foarte mic.... şi totuşi întrebarea a fost: "Doamna Mărioara nu este?".... în gândul meu: "o vedeţi undeva? o fi prin baie".... dar nu, am răspuns politicos "nu, nu mai este aici de mult". Gândirea tulbure a doamnei a continuat, iar eu am uitat brusc de cei 7 ani de acasă după ce am mai primit un şir de întrebări: "Dar de ce nu mai e? S-a mutat la alt magazin? Ce e cu dânsa?".... a venit şi răspunsul bineînţeles: "nu ştiu, sunt o simplă vânzătoare, nu mă interesează viaţa celorlalte care au fost". Poate că am fost nesimţită dar nu mă mai interesează pentru că şi alţii, destul de mulţi de altfel, sunt cu mine. Anyway, ce poate fi în capul unora nu ştiu, la ce se gândea doamna, nici asta nu ştiu, poate la nimic, doar a vorbit şi ea. Oare trebuie să ştiu istoria magazinului şi totul despre viaţa fiecărei vânzătoare care a fost înaintea mea, chiar şi după mine dacă se poate? Poate eu greşesc, poate chiar trebuie să fiu informată despre orice, nu numai ce ţine de mine. Chiar trebuie să mă interesez ce are doamna Maria în curte, câte găini şi căte ouă aducea la oraş. Poi nu? Mai păţesc una bună.... o mamă cu un copil intră la cumpărături. Blondă nu era ea, la păr zic, dar cine poate şti.... El, copilul, rupea cu poftă dintr-un cremwurşti crud, bag sama micul dejun, mestecând în grabă. Mama: "Raul să nu pui mâna pe haine". Mă gândeam, uite dom'le exemplu de oameni civilizaţi în sfârşit. Când colo, după câteva minute de cotrobăit printre umeraşe, ce-mi aud urechile: "Mă Raul da' ce ţi-am spus, nu pune mâna pe haine, pe urmă pui mâna pe cremwurşti". Aham.... problema nu era că ar murdări copilul hainele, problema era că hainele sunt prea murdare pentru mâinile lui..... oh da....... După alte câteva ore.... lungi de altfel..... mă bufneşte râsul.... de ce? Apare o doamnă cu un cuţu mare, îl leagă de coşul de gunoi din faţa magazinului să nu fugă (nu că ar fi avut intenţia), şi păşeşte semeţ printre ieftinituri... după ceva vreme, pleacă restul clienţilor şi rămân doar cu ea. Vroiam să mă joc puţin cu câinele, să mă mai dixtrez şi eu, şi o întreb pe doamna: "e rău câinele".... pauză..... semn că nu a auzit..... mai întreb o dată mai tare: "e rău câinele?".... nimic.... mnoh, hai să merg lângă ea, poate nu îşi dă seama că vorbesc cu dânsa, poate nu aude.... si merg la juma' de metru şi întreb iară: "e rău câinele?".... nimic..... mnoh mă.... încerc iar: "muscă?".... şi primesc şi răspunsul: "îmi trebuie pentru soţu că tot şi le arde la sudură" (căutând un tricou).... mă iau şi mă duc, văzând că nu are sens să mai întreb, cu riscul de a deveni muşcată.... dar când colo, pe cât era de mare, pe atăt era de blând căţelul......