luni

Un fel de a vedea viata

Viata se scurge precum nisipul într-o clepsidra... Fiecare firicel de nisip este o zi din viata noastra, sau un moment. Totul curge atât de repede si trebuie sa ne bucuram de fiecare parte din perioada dintre nastere si moarte. Uneori nisipul nu are aceeasi culoare, tot, dar el curge. La fel sunt si zilele din viata noastra, nu sunt întotdeauna cum ne dorim sa fie, dar ele trec, iar noi trebuie sa le lasam sa treaca, trebuie sa le lasam în jumatatea de jos a clepsidrei si sa ne gândim ca mai sunt si alte fire... Uneori, mai multe firicele de nisip se unesc si inexplicabil trec toate odata în cealalta parte a clepsidrei. Asta se întâmpla când viata noastra e legata de a altcuiva, acea persoana pe care o iubim si care face ca timpul sa se scurga mai repede. Oare e bine? Poate timpul chiar trece mai repede atunci când iubim, poate ca acest sentiment doar ne face viata mai scurta. Avem impresia ca totul e bine, ca doar prezenta lui sau a ei ne face fericit sau fericita, dar nu mai stim sa ne bucuram de lucrurile frumoase care ne înconjoara... Apoi vine iar timpul când nisipul se scurge dincolo, fir cu fir, în cursul sau normal, dar noua ne pare ca trece atât de greu... si asta pentru ca încercam sa ne agatam de firele, de zilele, de clipele care au trecut. Omul învata cât traieste, dar nu poate învata cum sa lase firisoarele de nisip sa treaca dincolo, sa faca parte din trecut. Omul mereu încearca sa retraiasca unele momente, încearca sa lege iar firicele, dar nu îsi da seama ca din clepsidra se scurg mereu alte si alte clipe. Ce este cel mai important e atât de greu de învatat... nu vedem ca doar ne facem rau. E atât de simplu, trebuie sa lasam firicelele sa treaca asa cum este dat, sa lasam totul sa curga asa cum este firesc. Fiecare zi are ceva frumos, trebuie doar sa vedem, trebuie sa ne deschidem ochii. Uneori parca trecem prin viata cu ochii închisi. Avem acest dar, vederea, dar nu ne folosim de el... si nu ne gândim ca poate acest dar ne este dat doar aici pe pamânt, pe acest teren neutru dintre doua necunoscute, înainte sa ne nastem si dupa moarte. Nu folosim darul pentru a vedea natura, pentru a vedea frumusetea fiecarui lucru ce ne înconjoara, totul e minunat în felul sau. Ne limitam mereu sa vedem un trup atragator, sa vedem lucrurile mari... când de fapt lucrurile marunte ne fac fericiti, dar nu ne dam seama. Sunt momente când firicelele de nisip se unesc, atunci când iubim, momente când suntem fericiti, dar trebuie sa învatam sa fim cu zâmbetul pe buze si atunci când timpul curge normal pe lânga noi, când totul se scurge dintr-o parte în cealalta parca mult mai încet.... si totusi normal, doar ca nu vedem noi asta, sau nu vrem sa vedem asta... E bine sa ne gândim ca poate zâmbetul nostru face fericit pe cineva si inevitabil ne face si pe noi sa ne simtim mai bine.... Asa ar trebui sa fie lumea, asa ar trebui sa vedem toti viata, ca pe ceva normal, care asa trebuie sa fie, cu diferite culori ale firicelelor de nisip, cu diferitele lor legaturi pe anumite perioade, cu bune si cu rele.... si trebuie sa învatam sa lasam sa treaca nisipul în clepsidra dintr-o parte în cealalta fara sa mai încercam sa-l retinem, fara sa mai încercam sa tinem timpul în loc... Ar trebui sa zâmbim toti, indiferent de culoarea nisipului....

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu